Pur şi simplu nu se mai poate!

Mica expediţie în Noua Zeelandă a unor ziarişti din presa noastră pe banii Gabriel Resources, patronii potenţialei exploatări de la Roşia Montană, pare un mic subiect. Dar nu e. Şi, deşi m-am abţinut pe tema asta ani de zile, azi nu o mai fac.

Trebuie să informez opinia publică, parte ignorantă, că datorită opoziţiei la proiectul Roşia Montană propaganda acestei firme şi tentativele ei de a atrage opinia publică de partea proiectului s-au escaladat foarte tare. De la propunerea unui studiu independent comisionat SAR acum ani de zile şi declinat de noi, deşi ni se dăduseră mari garanţii de independenţă (şi, evident, un preţ avantajos), la încercuiri repetate după ce m-am mutat la Berlin, oamenii ăştia sunt absolut neobosiţi în a atrage pe toată lumea de partea lor.

Sunt bine plasată ca să ştiu că oricine contează în piaţa de opinie de la noi a fost abordat: nu există păreri publice dezinteresate pro-Gabriel Resources. Şi de asta e penibil că printre avocaţii acestui proiect au ajuns să se numere I.T. Morar, Cristi Preda şi aşa mai departe. E pe faţă. Dacă acceptăm, înseamnă că recunoaştem că opinia noastră publică e de vânzare!

Şi de asta, fără să fi avut vreo opinie vreodată în problema asta, mă declar de azi de partea celor douăzeci şi ceva de mii de semnatari contra; băieţi, treceţi-mă şi pe mine la coada listei! Pur şi simplu nu se mai poate!

Alina Mungiu Pippidi

Fotografie de Stanislav Miler

Acest articol a fost publicat în Domenii - Presă şi social media, Tipuri - Decizii şi hotărâri, Tipuri - Declaraţii şi opinii, Tipuri - Foto, Tipuri - Ştiri și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s