Ziua Roşiei Montane prin ţară

Cu ocazia împlinirii a 1880 de ani de atestare documentară a Alburnus Maior, Ziua Roşiei Montane a fost sărbătorită în 15 oraşe.

În Roşia Montană, localnicii din opoziţie s-au întâlnit La Gruber. Au avut loc vizionarea filmului Alethea – Amintiri din viitorul Roşiei Montane şi întâlnirea anuală a Asociaţiei Alburnus Maior. Iată mai jos mesajul preşedintelui Asociaţiei, Eugen David:

Aproximativ 400 de persoane au participat la Ziua Roşiei Montane în Bucureşti. În prima parte, a avut loc un marş pe traseul Piaţa Roma – Piaţa Universităţii – Piaţa Romană – Guvernul României – Muzeul Ţăranului Român. El a început cu depunerea unei coroane comemorative la Monumentul Lupoacei Romane, simbol al latinităţii noastre, atestate documentar şi la Alburnus Maior pe 6 februarie 131. A urmat evenimentul de la Clubul Tăranului Român, ce a constat într-o excelentă prezentare istorică a Roşiei Montane, proiecţia filmelor Roşia Montană – Noul Eldorado şi Alethea – Amintiri din viitorul Roşiei Montane. După vernisajul expoziţiei de fotografie, au urmat trupele the dAdA şi Partizan. the dAdA au transmis mesajul Aţi reţinut, da? Vizitaţi Roşia Montană! Partizan au declarat pentru cei prezenţi Aceasta este Roşia Montană, o inimă în care bate sânge pur.

Peste 100 de clujeni au venit în Gambrinus Pub la proiecţia de film, care a fost urmată de discuţii cu inginerul Aurel Sîntimbrean din Roşia Montană moderate de scriitorul Mihai Goţiu.

La Constanţa au venit aproximativ 100 de persoane, iar vizionarea filmelor a fost urmată de o masă rotundă ad-hoc pentru a găsi soluţii de protejare a patrimoniului cultural. Şi la Braşov, unde au participat circa 35 de persoane, documentarele s-au lăsat unde cu o dezbatere despre ce trebuie făcut mai departe. Este posibil ca la Chişinău să se lase cu marş la Ambasada României, în urma Zilei Roşiei Montane.

Ziua Roşiei Montane în Alba Iulia a beneficiat de prezenţa arheologului Horia Ciugudean şi a doi ex-roşieni, ce şi-au vândut proprietăţile. Proiecţia a fost urmată de o dezbatere între invitaţi, în prezenţa a aproximativ 25 de spectatori. Cam acelaşi număr de persoane au participat şi la Vaslui, cu menţiunea că aici au fost numai tineri.

60 de persoane au participat la Ziua Roşiei Montane în Deva. Având în vedere numărul mare persoane şi faptul că mulţi au dorit să se implice în acţiunile viitoare ale campaniei Salvaţi Roşia Montană, s-a conturat ideea unor noi proiecţii. Să vedem…

De asemenea, Ziua Roşiei Montane a fost sărbătorită în Buzău, Giurgiu, Iaşi, Ploieşti, Sibiu şi Târgu-Mureş. Vom reveni cu fotografii.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Domenii - Asociaţii, organizaţii, Domenii - Iniţiative cetăţeneşti, Domenii - Opoziţia, Domenii - Patrimoniu şi istorie, Tipuri - Acţiuni şi proteste, Tipuri - Ştiri și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Ziua Roşiei Montane prin ţară

  1. Pingback: Neputinţa voastră de ne amuză | Lupta pentru Roşia Montană

  2. Pingback: Ziua Roşiei Montane în 2011 « Ziua Roşiei Montane – 6 februarie 131

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s