Da, Ministerul Culturii a ajuns avocatul Goldului

Titlul de mai sus reprezintă răspunsul la întrebarea din titlul mesajului anterior. Nelămurirea de la începutul mesajului anterior a fost şi ea clarificată prin găsirea sursei ştirii, un comunicat al Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Alba, subordonată Ministerului Culturii; acum ştim cine minte.

Dacă mai exista vreun dubiu, iată un interviu cu ministrul Kelemen Hunor în care dumnealui susţine că România nu mai poate introduce nimic pe Lista de Patrimoniu UNESCO, implicit nici cazul Roşia Montană. Apoi precizează că pentru cazul Sibiu se va face extindere de poziţie UNESCO, deşi Sibiul a fost respins din cauza lipsei de unicitate, lucru de care Roşia nu suferă.

Conform aceleiaşi persoane, care două fraze mai înainte spunea că nu mai putem introduce nimic pe Lista UNESCO, cazul Peleş va fi şi el prezentat prin extindere de poziţie. Colac peste pupăză, Kelemen Hunor dă asigurări că şi pentru cazul Târgu Jiu se va găsi o soluţie. Are propuneri către UNESCO pentru toate, mai puţin Roşia Montană, unde dumnealui susţine conservarea prin dispariţie, probabil un concept nou şi revoluţionar de protecţie a patrimoniului.

PS: Ascultaţi răspunsul ministrului la afirmaţia jurnalistei că Roşia Montană se poate introduce ca localitate minieră. Omul pur şi simplu începe să vorbească despre altceva.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Domenii - Autorităţi, Domenii - Patrimoniu şi istorie, Tipuri - Declaraţii şi opinii și etichetat , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Da, Ministerul Culturii a ajuns avocatul Goldului

  1. Pingback: Traian Băsescu declară x sau y… aşa, şi? TU! Tu ce faci? | Lupta pentru Roşia Montană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s