Era august şi plecam de la FânFest, când pe case şi garduri am dat peste afişele care îi invitau pe localnici la un concert de folk, organizat cu titlul campaniei celor de la ”Jurnalul Naţional” – ”Mişcarea de rezistenţă”. Iar ”Mişcarea de rezistenţă” era sponsorizată de Gold Corporation. Şi mi-am amintit că printre principalii acţionari ai lui RMGC se numără câţiva dintre marii miliardari ai lumii: Thomas Kaplan, John Paulson ori Beny Steinmetz. Iar aceşti mari miliardari ai lumii au ajuns să facă ”mişcare de rezistenţă” într-un sat din Apuseni.
Aceasta e imaginea reală a aşa-zisei puteri a banilor. Şi a oamenilor din spatele lor. A sistemului. Au atâta putere câtă eşti dispus să le cedezi. Fiecare cent din miliardele de dolari pe care îi au în conturi nu reprezintă altceva decât un om care l-a cedat.
Eu nu vreau să-mi cedez centul meu. Şi mai ştiu că sunt şi alţii care care nu sunt dispuşi să şi-l cedeze. Iar singurul lucru bun pe care l-a adus cazul Roşia Montană a fost conştientizarea faptului că suntem mii şi zeci de mii în ţara asta care nu vor să-şi cedeze centul. Lista lor o găsiţi aici.