Emil Boc şi Sever Voinescu despre Roşia Montană

Primul ministru Emil Boc a început să dea înapoi pe subiectul Roşia Montană. Acesta a precizat, într-un interviu amplu acordat TVR, că nu este un fan al acestui proiect, având două observaţii majore: implicaţiile de mediu şi beneficiile statului român. Formula actuală nu este cea mai favorabilă pentru statul român. E prematur pentru ca premierul să se poată pronunţa. Contractul nu este în forma cea mai bună formă.

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a mestecat şi el câlţi – cum spunea Andrei Pleşu – în repriza de declaraţii de după întâlnirea conducerii partidului: subiectul Roşia Montană este unul de interes, conţine multe detalii importante care nu au fost luate încă în considerare, dezbaterile vor continua.

Ăsta e politicianul român tipic: nu are tupeu să semneze pentru distrugerea Roşiei Montane, dar nici curaj să se opună.

Acest articol a fost publicat în Domenii - Politică, Tipuri - Declaraţii şi opinii, Tipuri - Ştiri și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Emil Boc şi Sever Voinescu despre Roşia Montană

  1. Impactul proiectului minier de la Rosia Montanta asupra mediului, intereselor financiare ale Comunitatii Europene si ale statului roman, ar trebui calculat de catre Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura(APIA). O asemenea agentie, o constructie pe bani europeni, ar trebui sa aiba grija de fermieri, indiferent de zona in care se afla si carora le acorda plati, nu sa vegheze asupra inregimentarii politice a functionarilor ei.
    Planul National de Dezvoltare Rurala 2007-2013(PNDR), a definit Rosia Montana, o zona montana defavorizata(Masura 211), cu pajisti cu valoare naturala ridicata(Masura 214, pachete de agromediu, P1.2).
    Obiectivul operational al Masurii 211 este utilizarea continua a 1.400.000 ha de terenuri agricole la nivelul intregii tari. Contrar afirmatiilor facute de catre sustinatorii proiectului minier, la prima vedere, obiectivele specifice privind viabilitatea spatiului rural si activitatile durabile sunt respectate la Rosia Montana.
    Masura 214 reprezinta o plata acordata pentru pasuni cu valoarea naturala ridicata, Pachetul 1, la care se adauga un pachet suplimentar, Pachetul 2, practici agricole traditionale.
    APIA a efectuat plati la Rosia Montana, incepand cu Campania 2007 pana in prezent, in valoare de 2.216.569.62 lei, ceea ce insemna ca, fermierii din aceasta zona au respectat cerintele minime pe exploatatiile lor dar si bunele conditii agricole si de mediu.
    M211 se acorda pe intreaga exploatatie iar M214- P1.2 se acorda pe parcela. La aceasta suma fermierii au mai primit plati pe suprafata, denumite plati SAPS.
    APIA ar trebui sa verifice modul in care consiliul local Rosia Montana si-a concesionat pasunile, cum s-au cheltuit banii comunitari si cei proveniti de la bugetul national si daca se respecta in continuare toate conditiile pentru ca fermierii sa beneficieze de aceste plati.
    De asemenea, sa verifice daca pasunile aferente proiectul minier se afla in baza de date si daca sunt indeplinite conditiile de plata a celor care utilizeaza aceste terenuri.
    In cazul in care proiectul minier va fi aprobat, sa faca o evaluare proprie privind suprafetele afectate care vor fi sterse de la plata, numarul de fermieri afectati si impactul asupra mediului si implicit asupra intereselor financiare ale Comunitatii Europene si ale statului roman, pe termen mediu si lung.
    Firma canadiana este proprietara a peste jumatate din stravechea localitate dar se pare ca este exonerata de indatoririle oricarui proprietar de locuinta din Romania: intretinerea locuintei si a terenurilor aferente. Nu este un secret pentru nimeni faptul ca marea majoritate a locuintelor achizitionate de catre aceasta firma , sunt intr-o stare avansata de degradare iar curtile acestora sunt invadate de vegetatie nedorita. Fiecare casa isi asteapta reparatia doar atunci cand va incepe proiectul minier, asa scrie pe placutele infipte pe pereti. Pana la aprobarea proiectului, orice locatar al asezarii Rosia Montana trebuie sa respecte regulile de convietuire si obligatiile administrative, nu sa sadeasca discordie sau sa-si cladeasca structuri informative suprastatale.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s