A venit momentul

Guvernul a adoptat în secret legea neconstituţională prin care să poată expropria forţat pământurile şi proprietăţile private ale roşienilor pentru a le face cadou firmei canadiene. Următorul text apărea pe blog acum trei ani:

După 10 zile la Roşia Montană, a venit momentul să îmi iau la revedere de la gazdă. O femeie ce pare de 60 de ani, însă aici oamenii arată mult mai în vârstă decât sunt.

Munca pământului şi mai ales ultimii 10 ani de luptă au lăsat urme greu de imaginat. Am fost în multe zone agricole, totuşi cred că nicăieri nu am văzut persoane de 40 de ani cu părul alb, de parcă se apropie de pensie.

Inevitabil, orice discuţie cu un roşian alunecă spre întrebarea dacă vrea să vândă. Interlocutoarea mea se schimbă brusc: îşi îndreaptă spatele, se uită prin mine undeva departe şi cu pumnii strânşi articulează rar: „Noi nici nu ne gândim să vindem”. Apoi dă cu mâna prin aer, ca pentru a alunga subiectul. Este ceva ce nici nu e nevoie să se discute.

Dacă aş întreba stupid „De ce nu?” mi-ar răspunde simplu „Pentru că aşa trebuie”. La fel cum, de-a lungul istoriei, ţărani răsculaţi, haiduci pribegiţi, partizani anticomunişti sau, pur şi simplu, oameni obişnuiţi au fost supuşi marginalizării, banilor murdari, şantajului, închisorii sau gloanţelor. Şi au rezistat sau au murit rezistând pentru că aşa trebuia. Acei eroi au un echivalent în prezentul de la Roşia Montană.

Singura întrebare cu adevărat în discuţie, deşi niciodată rostită, este dacă noi vom fi alături de ei, când Gold Corporation va încerca să le ia cu japca pământul, identitatea şi speranţa că acest popor bizar are demnitate până la capăt şi nu îi va abandona, cum a făcut de atâtea ori în trecut cu alţii, asemenea lor.

Aceasta este întrebarea care o macină pe gazda mea din Roşia Montană, însă îi e jenă să o rostească. Este acea jenă venită din prea mult bun simţ, pe care noi, orăşenii, nu o înţelegem, la fel cum nu înţelegem ideile fundamentale ce stau la baza luptei acestor oameni: independenţă, dreptate, conştiinţă, idei pe care le-am pierdut şi pe care le putem regăsi prin ei.

Vreau să cred că Roşia Montană este România, iar România mai are demnitate pentru Roşia Montană. Salvaţi Roşia Montană!

A venit momentul să ne ţinem cuvântul nerostit faţă de gazda noastră, faţă de conştiinţa noastră şi faţă de valorile şi principiile în care credem.

Uniti pentru a salva Rosia Montana

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Domenii - Opoziţia, Tipuri - Decizii şi hotărâri și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la A venit momentul

  1. Pingback: Lupta de conştiinţă a unei generaţii | Lupta pentru Roşia Montană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s