Daniel Barbu în Club A – o relatare a incidentelor

Ieri seară când am ajuns acasă din Club A, unde protestatarii Roşia Montană l-au luat prin surprindere pe ministrul Culturii Daniel Barbu sosit acolo să vorbească despre el în cadrul dezbaterii culturale Cafeneaua critică, am crezut că am pierdut ştirea. Gândul titra: „Ministrul Culturii, Daniel Barbu, ATACAT CU PIETRE” (a se remarca caps-urile). Ponta deja ceruse în direct la Antena 3 identificarea agresorilor, amendarea lor sau direct dosar penal, altfel „ţara poate fi cuprinsă de anarhie” şi îl numise pe Barbu un ministru „care foarte greu stârneşte o dorinţă de agresiune”. De parcă distrugerea patrimoniului de la Roşia nu ar fi şi ea o agresiune socială, care are consecinţe mult mai grave decât spargerea unui geam la maşină în Centrul Vechi.

Şeful de partid al ministrului Barbu, PNL-istul Crin Antonescu declarase şi el la Realitatea: „Nu putem accepta ca manifestanţii pentru o anumită cauză să se ridice deasupra legii.” Uitând cu desăvârşire (sau manipulând intenţionat) că protestele se întâmplă tocmai pentru că Guvernul s-a ridicat deasupra legii prin aprobarea unui act normativ care încalcă alte şase. Culmea, cel corect în declaraţii cu privire la ce s-a întâmplat acolo a fost chiar Daniel Barbu: „Eu nu am fost agresat, dar maşina a fost vandalizată.”

Citeşte mai departe

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Domenii - Autorităţi, Domenii - Presă şi social media, Tipuri - Declaraţii şi opinii și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s