Ponta s-a întâlnit cu Băsescu unde e mai rău

Acum doi ani, în Piaţa Universităţii, cînd se încontrau jandarmii cu manifestanţii, de se ajunsese la pietre şi la vitrine sparte, USL acuza puterea că-i învaţă pe jandarmi să folosească forţa împotriva protestatarilor şi să-i întărîte, ca să aibă motiv să-i bage apoi în dube. Acum, după nu ştiu cîte săptămâni de proteste [paşnice], Ponta s-a trezit că nu putem bloca o ţară întreagă pentru o mie de oameni şi a dat-o şi pe linia roşie peste care nu se poate trece, după incidentul cu ministrul Culturii, Daniel Barbu, sau mai degrabă cu automobilul său.

În această privinţă, Ponta s-a întâlnit cu Băsescu, unde e mai rău. Nici eu nu zic că e bine să împiedici pe cineva să meargă cu maşina pe străzile Bucureştiului şi, în general, pe drumurile patriei, dar să nu exagerăm pericolele, nici să minimalizăm numărul protestatarilor şi, mai ales, să nu confundăm anii ‘30 din România, cu realitatea de azi. Şi dacă ajungem din nou la agenturili lui Ceauşescu cînd puterea nu e în stare să stea de vorbă cu cei care protestează asta e o dovadă flagrantă că politicianul român nu se pricepe să rezolve cu vorba bună o situaţie de criză.

Cînd T. Baconschi scria, ca ministru de Externe, despre mitocănimea şi mahalaua ineptă din Piaţa Universităţii, care era destul de contondentă cu jandarmii, nu şi-a permis să arunce vorbe nesăbuite ca legionarism şi extremism, la fel cum n-a făcut-o nici premierul Boc. Ponta în schimb, care se laudă că a fost în 1990 în Piaţa Universităţii, îi plagiază acum pe cei care îi făceau legionari şi extremişti pe cei din piaţă.

Citeşte mai departe

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Domenii - Politică, Tipuri - Declaraţii şi opinii și etichetat , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s