Lucruri peste care nu trebuie să trecem uşor

Şi protestatarii, şi jandarmii blochează drumuri – şi acum, şi în episoadele trecute ale confruntării. Acţiunea ambelor părţi e la fel de ilegală, jandarmii nu pot avea nicio justificare legală să împiedice la modul ăsta generic oamenii să circule pe drumuri judeţene sau chiar pe uliţe din sate. Dar dacă protestatarii din zonă se aleg cu dosare penale, jandarmii se aleg cu laude de la Ponta, pentru exact acelaşi tip de fapte. În realitate, legalitatea e ăla care ţine bâta în mână […]

Sînt lucruri peste care n-ar trebui trecut prea uşor, pentru că asta e cam ultima linie de apărare în materie de stat care îi reprezintă cât de cât, minimal, şi pe cei care nu au putere, nu doar interesele economice şi politice. Cînd cei care au puterea îi transformă în duşmani ai poporului pe oamenii simpli din Pungeşti (sau Moşna, Roşia Montană etc.) care nu fac altceva decât să îşi apere viaţa şi sănătatea (existînd dovezi abundente despre poluările grave, cutremurele etc. pe care le pot produce gazele de şist), atunci „democraţia” nu mai poate fi clamată nici măcar la modul politicianist complet fals, ipocrit şi absurd cu care ne-am obişnuit.

Sînt lucruri peste care nu ar trebui să trecem uşor, pentru că dincolo de limita asta nu mai există decât din rău în mai rău. Numai că, dacă ne trezim să tratăm doar ultimele manifestări concrete ale unor lanţuri cauzale mai profunde, deja am pierdut.

Sursa

Acest articol a fost publicat în Domenii - Presă şi social media, Tipuri - Declaraţii şi opinii și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un comentariu